Imi plac prietenii mei. Doar eu ii aleg 
) Mai ales prietenele mele. Suntem atat de diferite in ciudateniile si nebuniile noastre, dar cu un punct tangential care ne leaga si ne apropie. Daca as scrie un roman dupa peripetiile noastre, cu siguranta ca ar fi un best-seller. Fiecare iubeste in felul ei, fiecare se distreaza dupa cum crede, fiecare are propriile principii si fiecare traieste viata asa cum simte ea. Vorbim atat de mult, incat am zice ca ne cunoastem, dar de fiecare data aflam lucruri noi si intram in lumea fiecareia cu ochii mari si urechile ciulite, gata sa auzim o noua (sau veche) isprava. Caractere diferite, opinii diferite, dar pe toate ne leaga nebunia vietii.
Multumesc prietenelor mele ca ma suporta atunci cand sunt insuportabila (dar nu se intampla asta, nu-i asa?), atunci cand am probleme imi ofera un umar sa plang (pentru ca sfaturile nu le ascult, tot ca mine fac), pentru ca ma plac asa cum sunt si ma accepta desi gresesc cateodata, pentru ca stiu sa se distreze – pentru ca atunci cand mergem in club ne intra muzica in sange, pentru ca atunci cand iesim in oras nu ne plictisim, pentru ca atunci cand dam un party ne distram, pentru ca atunci cand iesim la shopping ramanem fara bani, pentru ca atunci cand mergem la teatru ne culturalizam, pentru ca ne uitam la seriale sau filme si radem sau plangem impreuna, pentru ca atunci cand mergem la facultate radem de se iau profii de noi, pentru ca ne enervam reciproc si tot ne iertam, pentru ca ne zambim intr-o zi friguroasa si reusim sa aducem putina caldura. Daca adaugam si un vin fiert, rezultatul e garantat. Pentru ca ne-am gasit…nu suntem nici una normala…concluzie la care ajunsesem intr-o zi. Pentru ca iubim ca niste nebune si apoi ne intrebam de ce suferim.
Pentru ca, daca te sun acum si-ti spun ca am nevoie de tine, stiu ca o sa ma intrebi…ce-ai mai facut de data asta? Si apoi o sa-mi zici sa iesim la o cafea. Sau un ceai. Pentru ca, desi e tarziu si sunt obosita si postu asta nu e extraordinar ca tine, stiu ca o sa te bucure in sinea ta.
Pentru oricine se considera prietena mea
UPDATE: si ulterior am primit si o poza…care e perfecta pt post… :* 
pt cei confuzi…apartine subsemnatei
Muzica se opreste. Ochii se deschid. Izbucneste un nou sunet. Cel al aplauzelor. Aplauze pentru zei ai interpretarii muzicii clasice si nu numai. Oameni si zei…
si noi studenti…Dar, cu vreo 2 ore inainte, am primit telefonul prin care eram lasata balta. Si cum singura nu prea mergea sa ma duc, l-am sunat pe Tzontzo, care la intrebarea “ce faci mai tarziu” a raspuns prompt “ies cu tine”. Stiam ca imi gasesc eu omul potrivit. Dar, ca de obicei, si omul care intarzie mereu. Asa ca, atunci cand am ajuns, deja nu mai erau locuri pe scaun. Asa ca Tz intreaba o doamna de unde putem face rost…exact persoana potrivita – directoarea muzeului, care il roaga sa o ajute sa imparta si alte scaune. Bineinteles, il lauda apoi la directorului festivalului…apoi intrebarea potrivita: “pt maine de unde putem face rost de bilete?” – “sunteti invitatii directorului, care va multumeste pentru ajutor, spuneti la intrare ca veniti din partea mea”. Si asta inseamna sa fii omul potrivit la locul potrivit…si sa stii sa pui si intrebarile potrivite. E o chestiune de noroc…daca nu ma lasau fetele balta, nu-l chemam pe Tzontzo, nu ajuta cu scaunele, nu intreba de bilete, nu ajungeam la superbul concert de la Ateneu. Iar restul e poveste, locuri cu invitatie, vin alb si rosu in pauza si niste maestrii desavarsiti ai genului. Cu siguranta la anul imi fac abonament, sa fiu sigura ca merg la toate concertele…sau, cine stie, ma las pe mana sortii, se pare ca imi rezerva lucruri deosebite.