Category Archives: feelings

anchor

Cel mai grav e sa te pierzi pe tine. Sa vrei sa te regasesti si sa nu poti. Sa-ti amintesti momentul ala in care erai mandru de persoana care ai devenit, de viata pe care ai ales-o, de principiile pe care le urmezi, de oamenii de care te-ai inconjurat. Sa te uiti putin in jurul tau si sa te intrebi…cum de am lasat sa se ajunga la asta? Unde eram eu in timp ce lucrurile se intamplau cu repeziciune in jurul meu?

In momentul ala in care te-ai oprit si ai vazut ca merry-go-round-ul devine o centrifuga, iar caleasca in care te-ai urcat la inceput s-a transformat in bostan, trage semnalul de alarma. Stiu ca e greu sa inchizi ochii atunci cand ai ametit de la atata invartit, dar fa-o. Gaseste-ti ancora aia care te va aduce inapoi. Gaseste-o. Trebuie. Viata e prea scurta.

hope

Advertisements

fractiune de secunda

Am deschis apa, incercand sa ating cat mai putin posibil robinetul. Am iesit, aruncand un ochi inspre dus. Era comun, la fel ca si toaletele. Paseam incet, ascultand cum tocurile mele lasau in spate ecoul drumurilor batute. Holul era pustiu, mai lipsea sa tremure un bec si deja scriam un film de groaza, cu vreo doi zombi iesind din salonul pe langa care treceam. Usa am deschis-o cu cotul, tinand mainile in sus, de parca m-as fi pregatit pentru a intra intr-o operatie. Totul era trist, vechi si, pe alocuri, stricat. Ma durea sufletul. Ma rog, timpul imperfect nu e ales cum trebuie, l-as lasa la prezent. Nu stiam cum sa plec mai repede si, in acelasi timp, cum sa fac sa stau cat mai mult.

Simteam cum intreaga cladire inspira si expira nepasare, rautate, neputinta. Boala era oricum un sinonim.

Cu putin timp aflasem si de o gaura neagra in plamanul unei fete de 23 de ani. Mi s-a parut ironic sa ajung acasa sa citesc stirea cu britanicii speriati ca romanii o sa ii imbolnaveasca de TBC.  Viata insasi e o ironie pentru unii oameni.

Cred, totusi, ca viata mea nu e maine, nu se agata cu ultimele puteri de viitor. E astazi, in minutele, chiar secundele astea. Si dupa ce o sa termin de scris, o sa inchid ochii si o sa fiu fericita. Chiar daca dureaza fractiuni. Sunt singurele pentru care am o siguranta. Aer sa mai respir. Iubire sa mai simt.

ploaia

Mi-am pus ciorapii grosi in picioare si m-am cutremurat de frig, in timp ce ploaia lovea nervos geamurile de la balcon. A batut intai incet si, dupa ce a vazut ca nu vreau sa ies sa ma joc, s-a infuriat. Mi-a spus ca nu mai suntem prietene. I-am raspuns ca ultima rafala de vant mi-a smuls umbrela si ca voi ingheta sub picaturile reci. M-am ascuns sub patura, iar ea intr-un nor negru, de furtuna.

Ploaia n-a inteles de ce trebuia sa-mi fie cald, iar eu n-am inteles de ce trebuia sa ploua.

Tired of…

Intr-o zi, intr-o zi cand o sa ma simt puternica, atunci o sa spun tot. Ce m-a durut, ce n-am inteles, ce as fi vrut, ce nu s-a intamplat. Intr-o zi, atunci cand o sa fiu atat de fericita, incat o sa pot ierta.

tumblr_lni2texfaz1qajjdco1_400

optimism

change-of-plans

DA, sunt optimistă.

Sursa foto

lumina

E atat de ciudat ca, dupa atata ploaie, sa apara si soarele, la sfarsitul zilei. Fix cand se pregateste sa apuna, face o ultima incercare si strapunge norii. Iar galbenul acela linistitor isi spune cuvantul, lasand o dara de caldura in urma sa. Lumina insa scoate la iveala tot ce vremea intunecata a ascuns: gramada de mucuri de tigara adunata pe aparatul de aer conditionat de afara, cainii zgribuliti din parc, porii dilatati si roseata de sub ochi. Chiar daca lumina iti arata ce nu vrei sa vezi, te obliga sa dai ochii cu realitatea si sa faci schimbarea necesara. Asta pana nu apune soarele de tot si intunericul vine sa acopere iar urmele greselilor.

rien

Am iubit fara sa-mi dau seama. Am iubit faptul ca eram iubita. Am iubit nebunia. Am iubit povestea. Am iubit vraja. Am iubit necunoscutul. Am iubit dorinta. Am iubit tacerea si zbuciumul. Am iubit pasiunea. Am iubit linistea.

Prefacute in chipuri, zambete, sarutari, emotii.

Am iubit fara sa-mi dau sansa sa ma intreb “ce-ar fi fost daca”.

Am iubit pana la final. Probabil de aceea inca iubesc.

the little mermaid

Pentru ca mi-era dor de mare, am decis sa merg la bazin, the almost next best possible thing. Asa ca, in fiecare zi, ma zbat sa raman la suprafata, in timp ce soarele se ridica somnoros si se joaca cu valurile pe care le las in urma. Cum alergatul iesea din discutie cu vremea asta morocanoasa, aveam nevoie de un alt sport care sa imi permita sa-mi adun gandurile si sa pretind ca le scriu pe o foaie invizibila, lipita undeva in emisfera dreapta a creierului meu. In timp ce inot linistita pe spate, am ocazia sa imi pun agenda zilei in ordine, sa ma cert cu mine si sa ma impac. Sesiunea se termina atunci cand incerc sa o fac pe inotatorul experimentat si bag cateva scheme la mai multe brate, bazinul refuland cu apa clorata fix pe caile mele respiratorii. Sau cand apare tipul ala foarte gras, care atunci cand iese din apa in cautarea aerului, provoaca un tsunami si ma face sa tresar, cu gandul ca this is it.

Relatia mea cu apa, cu marea de altfel, e una ciudata, am motivele mele sa o urasc, iar in acelasi timp nu ma pot abtine sa nu o iubesc. Ca toti oamenii, de fapt, care te ranesc la un moment dat in viata si la care, totusi, nu poti renunta. Cred ca a fi impacat cu sine si a-ti gasi pacea sufleteasca e cel mai de pret lucru – mai important decat ura. Mai important decat iubirea – caci din ea deriva.

high heels

In timp ce auzeam ecoul tocurilor mele pe straduta linistita din Vatra Luminoasa, nu ma puteam gandi decat ca vreau sa ajung in fata netbook-ului, sa deschid o pagina de notepad si sa scriu. Eliberarea de cuvintele care apasau pe suflet, in ordine aleatorie, fara sa aiba vreo semnificatie pentru mine. Am deschis intai youtube-ul, cu Lana del Rey in deschidere, pentru a nu lipsi vorbele de fundalul care sa le sublinieze. Exact ca in filmele alea romantice, unde la final, cand ei se saruta, se iau in brate sau privesc melancolic in zare, apare si o melodie care sa inteteasca sentimentele si sa le nuanteze. Si tocurile se afundau mai tare in trotuar, facand sa rasune imprejurimile, facand sa latre cainii din curti, dar lasand o amprenta asupra lumii. A existentei mele. A determinarii. A dorintei de a trai.

cuvinte

Asteptam sa ii vad reactia, cu buzele stranse de parca as fi mancat pere padurete, cu sufletul tremurand in urma unei ierni cumplite. Asteptam sa zica unul dintre cuvintele care ar fi eliberat, fie ca era un whatever, un tz ok, un nu mai stiu nimic, dar nu o tacere, din aia care naste monstri. As fi vrut sa tremur, sa ii arat presiunea pe care asteptarea o pune asupra corpului meu, dar nu puteam schimba nimic in starea de inlemnire perfecta. Si as fi stat acolo, stejarul falnic, in furtuni, in bataia soarelui si a zapezilor, daca propriile-mi radacini nu mi-ar fi fost secerate de termite. Cuvintele tale nespuse.

p.s. profit de aceasta postare sa reamintesc ca textele publicate aici sunt protejate de legea privind drepturile de autor. Niciun text nu poate fi preluat fara acordul autorului (macar mentionarea acestuia la resurse). Haideti sa nu plagiem si noi…multumesc celui care mi-a atras atentia cu privire la acest plagiat. Ii multumesc si ei pentru ca ii place ceea ce scriu, dar o rog pe aceasta cale sa mentioneze de unde sunt textele.