delicatese

Ma uitam la standul cu file de peste din hipermarket cand s-a apropiat de mine. Faceam in minte calcule dupa pretul file-ului de somon si cel de crap. Nici nu am inteles prea bine ce spunea si m-am dat la o parte, crezand ca vrea sa se uite si ea la vitrina. Dar mi-a zis, cu aceeasi voce plapanda, ca astea sunt delicatese pentru ea. Si ca dupa 40 de ani de munca, tot nu isi permite sa isi ia macar un macrou. Stii momentele alea in care iti dai seama cat de fericiti ar trebui sa fim cu ce avem si ca trebuie mereu sa comparam nu cu cei care au mai mult, ci cu cei care au mai putin? Da, ala a fost unul dintre momentele alea, chiar daca am vazut Filantropica. I-am inmanat inapoi doamnei de la raionul de peste somonul de 40 de lei si ne-am dus la cutia frigorifica. Macroul a costat putin peste 9 lei. A multumit timid, asa cum ma si abordase, iar eu m-am indepartat. Mi-era prea rusine.

lumina

E atat de ciudat ca, dupa atata ploaie, sa apara si soarele, la sfarsitul zilei. Fix cand se pregateste sa apuna, face o ultima incercare si strapunge norii. Iar galbenul acela linistitor isi spune cuvantul, lasand o dara de caldura in urma sa. Lumina insa scoate la iveala tot ce vremea intunecata a ascuns: gramada de mucuri de tigara adunata pe aparatul de aer conditionat de afara, cainii zgribuliti din parc, porii dilatati si roseata de sub ochi. Chiar daca lumina iti arata ce nu vrei sa vezi, te obliga sa dai ochii cu realitatea si sa faci schimbarea necesara. Asta pana nu apune soarele de tot si intunericul vine sa acopere iar urmele greselilor.

rien

Am iubit fara sa-mi dau seama. Am iubit faptul ca eram iubita. Am iubit nebunia. Am iubit povestea. Am iubit vraja. Am iubit necunoscutul. Am iubit dorinta. Am iubit tacerea si zbuciumul. Am iubit pasiunea. Am iubit linistea.

Prefacute in chipuri, zambete, sarutari, emotii.

Am iubit fara sa-mi dau sansa sa ma intreb “ce-ar fi fost daca”.

Am iubit pana la final. Probabil de aceea inca iubesc.

the little mermaid

Pentru ca mi-era dor de mare, am decis sa merg la bazin, the almost next best possible thing. Asa ca, in fiecare zi, ma zbat sa raman la suprafata, in timp ce soarele se ridica somnoros si se joaca cu valurile pe care le las in urma. Cum alergatul iesea din discutie cu vremea asta morocanoasa, aveam nevoie de un alt sport care sa imi permita sa-mi adun gandurile si sa pretind ca le scriu pe o foaie invizibila, lipita undeva in emisfera dreapta a creierului meu. In timp ce inot linistita pe spate, am ocazia sa imi pun agenda zilei in ordine, sa ma cert cu mine si sa ma impac. Sesiunea se termina atunci cand incerc sa o fac pe inotatorul experimentat si bag cateva scheme la mai multe brate, bazinul refuland cu apa clorata fix pe caile mele respiratorii. Sau cand apare tipul ala foarte gras, care atunci cand iese din apa in cautarea aerului, provoaca un tsunami si ma face sa tresar, cu gandul ca this is it.

Relatia mea cu apa, cu marea de altfel, e una ciudata, am motivele mele sa o urasc, iar in acelasi timp nu ma pot abtine sa nu o iubesc. Ca toti oamenii, de fapt, care te ranesc la un moment dat in viata si la care, totusi, nu poti renunta. Cred ca a fi impacat cu sine si a-ti gasi pacea sufleteasca e cel mai de pret lucru – mai important decat ura. Mai important decat iubirea – caci din ea deriva.

high heels

In timp ce auzeam ecoul tocurilor mele pe straduta linistita din Vatra Luminoasa, nu ma puteam gandi decat ca vreau sa ajung in fata netbook-ului, sa deschid o pagina de notepad si sa scriu. Eliberarea de cuvintele care apasau pe suflet, in ordine aleatorie, fara sa aiba vreo semnificatie pentru mine. Am deschis intai youtube-ul, cu Lana del Rey in deschidere, pentru a nu lipsi vorbele de fundalul care sa le sublinieze. Exact ca in filmele alea romantice, unde la final, cand ei se saruta, se iau in brate sau privesc melancolic in zare, apare si o melodie care sa inteteasca sentimentele si sa le nuanteze. Si tocurile se afundau mai tare in trotuar, facand sa rasune imprejurimile, facand sa latre cainii din curti, dar lasand o amprenta asupra lumii. A existentei mele. A determinarii. A dorintei de a trai.

cuvinte

Asteptam sa ii vad reactia, cu buzele stranse de parca as fi mancat pere padurete, cu sufletul tremurand in urma unei ierni cumplite. Asteptam sa zica unul dintre cuvintele care ar fi eliberat, fie ca era un whatever, un tz ok, un nu mai stiu nimic, dar nu o tacere, din aia care naste monstri. As fi vrut sa tremur, sa ii arat presiunea pe care asteptarea o pune asupra corpului meu, dar nu puteam schimba nimic in starea de inlemnire perfecta. Si as fi stat acolo, stejarul falnic, in furtuni, in bataia soarelui si a zapezilor, daca propriile-mi radacini nu mi-ar fi fost secerate de termite. Cuvintele tale nespuse.

p.s. profit de aceasta postare sa reamintesc ca textele publicate aici sunt protejate de legea privind drepturile de autor. Niciun text nu poate fi preluat fara acordul autorului (macar mentionarea acestuia la resurse). Haideti sa nu plagiem si noi…multumesc celui care mi-a atras atentia cu privire la acest plagiat. Ii multumesc si ei pentru ca ii place ceea ce scriu, dar o rog pe aceasta cale sa mentioneze de unde sunt textele.

I won’t give up

 

Inca putin…

nenorocitii

Nenorocitii sunt acea categorie de barbati care te fac sa suferi si carora le permiti sa faca asta. Orice fata a intalnit, cel putin o data in viata, un nenorocit. Ii poti identifica relativ usor, dupa prima noapte nedormita, cu ochii atintiti cand pe telefon, cand pe tavan. Pentru mine una sunt o specie fascinanta, datorita trasaturilor complet diferite de ale mele si capacitatii extinse de intelegere pe care mi-o cer, ca o autodepasire continua. Ma mira intotdeauna (desi ma intreb de ce ma mai mira) povestile pe care le aud, iar la unison se aude intrebarea “De ce”, urmata de un ecou prelung. Combinand o doza de nesimtire, de indiferenta si de tupeu, obtii o specie de nenorocit capabil sa dea peste cap o lume intreaga. Un univers propriu, mai degraba. E ca un blitzkrieg, nici nu iti dai seama ce te-a lovit. Partea proasta e ca, desi cu cateva gloante infipte adanc, stai in continuare in bataia pustii, probabil inca nedumerita ca inamicul provine din aceeasi tabara cu tine, probabil inca incercand sa deslusesti de ce nu-si ia mana de pe tragaci. Perioada de convalescenta e marcata in continuare de intrebarea “De Ce”, in timp ce nenorocitul se indrepta cu repeziciune spre o noua victima, ruleta ruseasca fiind singura ca ii aduce satisfactie, obtinuta prin adrenalina de a scapa la nesfarsit basma curata, de a se putea intoarce si sa primeasca iertare.

Totusi, eu am ajuns sa compatimesc nenorocitii. Pentru ca ei n-o sa fie niciodata iubiti pentru ei insisi – pentru inteligenta, pentru frumusete, pentru faptul ca sunt amuzanti, iubitori, respectuosi sau puternici. Ei sunt adorati pentru ceea ce nu sunt, pentru ceea ce nu ofera, pentru mesajele pe care nu le dau…iar atunci cand un barbat este caracterizat de cuvantul NU, el nu va primi in veci un DA din inima…

 

 

 

tigara

 

Am inchis ochii si mi-am lasat capul pe perna. Dar in scurt timp am simtit mirosul de tigara si am stiut ca e tot acolo. Am intins mana rugatoare. Nu s-a sinchisit sa se ridice de pe scaun. Am ramas cu ea intinsa, pana am simtit furnicaturi. M-am intors atunci cu fata spre locul gol si am vazut tigarile pe perna. Un partener mai bun nu as fi gasit, cu bricheta culcata langa cele doua tigari ramase. Am aprins una si am lasat-o sa arda. Stiam ca nu ii place sa le consum degeaba. Dar am lasat-o cu patima sa-si inalte fumul pana sus in tavan, cu ochii in continuare stransi, ca intr-un vis urat. Cand am simtit ca focul imi atinge pielea, am stins-o de tablia patului. Am simtit privirea lui fixandu-ma si am zambit ironic. Am vrut sa ma intind si dupa ultima tigara, dar deja era prea tarziu. Venise sa o ia, de frica finalului. Atunci mi-am dat seama ca nu mai am ce cauta acolo, am strans cearseaful lipit de trup, cu parul ravasit de la prima noapte de razboi si am iesit, leganandu-ma ca o felina. Am intors capul inainte sa ies, nu sa vad daca vine sa ma opreasca, ci sa ma asigur ca ma intiparesc in mintea lui. Tigara putea sa o pastreze.

Sursa foto

 

 

 

 

me

I’m a vintage, damaged, babydoll-princess