nimeni si nimic

O lectie de baza a vietii este sa nu accepti compromisuri, atunci cand iti dai seama ca ele iti fac rau. Sa ai puterea sa zici NU si sa intorci spatele, cu speranta ca in drumul tau se vor afla lucruri mai bune. Sa nu lasi oamenii sa te calce in picioare, ci sa te ridici si sa stai drept. Nimic si nimeni nu merita sa-ti irosesti o zi pe acest pamant, transformand-o dintr-una frumoasa intr-una trista.

Am avut o discutie serioasa cu mine si am ajuns la concluziile de mai sus, printr-o maniera sau alta. Atunci cand ma deranjeaza ceva, stau si ma framant, analizez pe toate partile, scriu si rescriu toate scenariile posibile si ma topesc ca o lumanare de suparare. Pana in momentul cand imi dau seama ca viata e prea scurta ca sa fiu suparata si pun piciorul in prag. Asta la problemele mai serioase. Alteori, atunci cand am pitici pe creier, merg in discutii pana in panzele albe. La mine nu va exista niciodata m-am enervat, am trantit usa si am plecat. Nu, domle, eu voi sta sa despic firul in patru, sa omor subiectul prin discutie. Da, chiar cred ca a comunica e cheia reusitei. A spune ce ai pe suflet. Daca tinem in noi fiecare lucru care ne deranjeaza, nu vom reusi niciodata sa fim sinceri nici cu noi, nici cu cei din jur. Vreau sa ma pot mandri in viitor ca sunt omul care spune ce crede, chiar daca imbraca mai mult sau mai putin lucrurile in roz, pentru a nu intra in extrema cealalta, gen “arati ca si cum ai fi iesit din tomberon”. Daca nu ne putem permite nici macar acest lux, de a spune lucrurilor pe nume, de dragul de a nu ramane singuri, din pricina incapabilitatii de a accepta o parere, o critica sau un adevar, ei bine, cred ca libertatea, in sensul lui Rousseau, e departe de a fi obtinuta.

Cum putem vindeca omenirea de ipocrizie?