am timp

Ajungem sa avem viata atat de planificata, atat de calculata la cel mai mic detaliu si minut, pentru a evita panica din ultimul moment, incat timpul ne-a devenit cel mai feroce dusman, in loc sa ne fie cel mai de pret dar primit. As vrea sa deschid incet ochii intr-o dimineata, sa inchid alarma, spunandu-mi “mai am timp sa dorm”, apoi sa adorm la loc, cu visele agatate de gene, sa ma trezesc atunci cand soarele loveste cu putere in draperii, sa-mi zic “mai am timp sa stau in pat”, apoi peste vreo juma de ora sa ma ridic, sa ma imbrac agale, sa ies pe strada cu o destinatie in minte, dar fara sa ma grabesc sa prind autobuzul sau metroul, pentru ca am timp, sa merg pe jos, pentru ca miscarea face bine, sa ajung in parc, sa am timp sa stau la coada ca sa ma plimb cu barcuta. Sa te privesc cu drag din spatele ochelarilor de soare, stiind ca tu nu ma vezi, dar doar pe ascuns, ca sa nu ti se ridice la cap, apoi sa ne luam de mana si sa pornim in expeditie prin oras, vorbind cate in luna si in stele. De ce? pentru ca avem tot timpul din lume…

Dreptul la timp

Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.

(Nichita Stănescu)

Advertisements
Tagged , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: