zboara, piule, zboara

Dupa atat de mult timp de asteptat, visat si planuit, a venit si momentul mult dorit: concediul!! Stiam deja de luni bune unde o sa mergem, biletele de avion erau cumparate, cazarea era gasita, cu o zi inainte de plecare am facut si planul de bataie cu unde mergem, ce vizitam (nerespectat, bineinteles, ca orice plan) si tot ce am avut de facut a fost sa asteptam cuminti ziua plecarii, ora la care incuiem usa si plecam in marea noastra aventura.
Desi aveam avionul la 16:40, iar la aeroport trebuia sa fim cu o ora jumatate inainte daca aveam bagaj de cala, am iesit din casa cu vreo 3 ore mai devreme, de nerabdare. Ne-am urcat in autobuz, incercand sa respiram aerul inabusit de canicula al Bucurestiului, am urmarit cu privirea fiecare statie de autobuz ce se perinda prin fata ochilor, pana la a noastra: aeroportul Baneasa. Am intrat, am dus bagajul (check-in era deja facut online), am trecut de control si am intrat in sala de asteptare. Acolo…am ramas putin socata, trebuie sa recunosc, ma asteptam sa fie ceva mai diferit de Gara de Nord, dar parea mult mai rau: o sala mica, cu un aer inchis si incins, cu oameni asezati pe jos, cu o diversitate bogata de natii, unii care plecau pe meleaguri straine pentru a vizita, altii pentru a munci, pe tocuri inalte de 20cm. In fine, am ramas dezamagita.
Da, da, a fost primul meu zbor, desi nu prima iesire din tara. Nu si al lui, el mai fusese, asa ca eu eram singurul piu in a carui fiinta se impleteau sentimente de frica, de emotie, de agitatie, de dorinta de a descoperi si de a cunoaste. Ei bine, ne-am urcat intr-un final si in avion, era un echipaj spaniol, ne-au facut instructajul, ne-am pus centurile si am prins viteza. Am simtit la inceput putina panica, in timp ce avionul alerga pe pista cu multi km la ora, sentimentul acela pe care l-am mai avut atunci cand eram pe motocicleta cu 200km/h sau cand eram in masina, in spalatoria-tunel, si m-a atins claustrofobia avand impresia ca ne inghite cu totul. L-am apucat strans de mana, de parca ne duceam in jos, nu in sus, si ne-am inaltat printre nori. Ce simti acolo sus, greu de transpus in cuvinte…cert e ca nu vroiam decat sa pun mana pe nori…exact ca in faza aia cu “It’s so fluffy!!”. Am stat aproape tot drumul cu nasul lipit de geam (da, mi-am rezervat special dinainte locul la fereastra), cu ochii mari si cu sufletul ca un aluat de cozonac, crescand incontinuu. Dupa aproape 3h, am aterizat, pasagerii au aplaudat pilotul ca i-a adus din nou la sol, si noi, cu ghiozdanele in spate, ca la clasa I, cand esti mic si totul e nou pentru tine, am pus piciorul pe pamant strain. Gata, ajunsesem la destinatie: …

Advertisements
Tagged , , ,

3 thoughts on “zboara, piule, zboara

  1. lunabeteluna says:

    si da, e corect titlul 😛

  2. rokssana says:

    foarte tare,,,n-am zburat inca..si nici nu-mi doresc 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: