mad world

In viata trebuie sa te obisnuiesti sa fii dezamagit.

Inainte eram genul de om care trecea peste lucrurile deranjante facute de cineva, doar pentru ca tineam la persoana respectiva. O luam ca atare, incercam sa nu tin minte si uitam repede – memoria scurta in anumite cazuri face bine la sanatate. Am crezut ca daca lasi de la tine e mai bine, dar mi-a scapat din vedere faptul ca oamenii, cu cat le lasi impresia ca, orice ar fi, cainii latra iar caravana trece, cu atat tind sa profite mai mult si isi permit sa treaca la urmatorul nivel, unde perdeaua respectului fata de cei din jur dispare. Cu timpul m-am prins si eu ca nu e bine ce fac, dupa ce mi-am dat seama ca singura, prin atitudinea mea, imi fac rau, ma enervez aiurea si nu castig nimic. Am invatat sa las prezumptia de nevinovatie – sa iert o data, poate de doua ori, dar sa nu accept ca cineva sa se foloseasca de asta. Ma enervez repede si reactionez repede, chiar daca imi pare rau cateodata…prefer sa ma intorc si sa repar o relatie pana nu e prea tarziu. Azi, oricat as incerca, nu mai accept vorbele rautacioase, oricat de in gluma ar fi ele spuse, atat timp cat nu vin si cu o explicatie, nu mai accept minciuni, gesturi stupide sau lucruri ascunse de la cei care pretind a-mi fi prieteni, n-as mai trece peste telefoane date in miezul noptii familiei mele sau alte hartuieli de genul  – doar pentru ca tin la cineva, n-as mai trece cu vederea faze stupide in care ramai masca…”tu nu mai mananci azi ca ai mancat ieri”…nu as mai ierta fara un “imi cer iertare”. Incet, incet, se aduna multe. Poate ca gresesc, dar prefer sa fiu sincera de cate ori pot, sa spun ceea ce cred si nu ceea ce vor altii sa auda. Astept acelasi lucru si de la cei din jurul meu, astept sa fiu trasa de maneca atunci cand spun o prostie sau cand gresesc. Asa cum astept raspunsuri si cand pun intrebari, oricare ar fi. Ne jucam cu vorbele de parca ar fi fluturi si nu pietre. Unii invata cum sa construiasca temelii, altii cum sa arunce cu ele. Sunt de parere ca niciodata nu e prea tarziu, dar deja incep sa ma oboseasca oamenii…and I find it extremely sad…

De cand au devenit cuvintele “imi cer scuze” tabu?

Foto

Advertisements

4 thoughts on “mad world

  1. yuri says:

    Cândva eram aşa cum spui tu că eşti acum…nu acceptam nimic, spuneam totul în faţă, nu iertam, nu mă întorceam din drum, nu acceptam să fiu călcată în picioare. Acum sunt exact opusul…şi regret că m-am schimbat atât de mult…Îmi este dor de mine, de cea care eram odată. Dar, din păcate, ai dreptate, încet, încet se adună multe, prea multe şi nici cea mai tolerantă persoană nu ar suporta la nesfârşit. Cât despre întrebările pe care le pun şi răspunsurile pe care le aştept nu pot să spun decât că mereu mi-am dorit sinceritate, oricât de dureros ar fi. Dacă ni se spune doar ce vrem să auzim, ne facem iluzii, sperăm în zadar şi aşa avem şi mai mult de suferit şi de pierdut.

  2. lunabeteluna says:

    Never say never…atat timp cat inca respiri, poti sa faci orice vrei. Bunica mea mereu imi spune ca nu exista “nu pot”, ci doar “nu vreau”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: