Fata verde

Daca as putea sa zambesc, as zambi. Daca as putea sa inteleg, as intelege. Dar nu pot. Cred ca mi-as da ani din viata pentru cunoastere…pentru a stii cum se invarte lumea…pentru a stii ce e in capul tau…pentru a stii de ce cand totul merge bine trebuie sa se intample ceva sa strice. As petrece o parte din viata in arhivele Vaticanului, incercand sa aflu secretele lumii. O sete de cunoastere imensa. Si, totusi, cateodata, vreau sa ma opresc in mijlocul padurii de la mine de la tara, in poienita, sa ma asez pe iarba si sa privesc cerul, sa aud pasarile si sa admir natura si viata ce se naste din ea. Fara intrebari. Pentru ca totul e perfect asa cum e. Dar fiinta din marea de smarald e imperfecta. Doar sarutul din padure mai poate visa sa se ridice la cer fara sa fie supus unor intrebari…de ce…pentru ca asa trebuie sa fie…pierdut in illo tempore

…paduri cutreieram…

Advertisements

2 thoughts on “Fata verde

  1. ahyle says:

    IMPREUNA..paduri cutreieram:P

    • lunabeteluna says:

      DE fapt “paduri cutreieram” e o trimitere la poezia lui Eminescu, dar cum versurile spuneau “fiind baiet paduri cutreieram” nu puteam sa zic asa 😛

      Fiind băiet păduri cutreieram
      Şi mă culcam ades lângă izvor,
      Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
      S-aud cum apa sună-ncetişor:
      Un freamăt lin trecea din ram în ram
      Şi un miros venea adormitor.
      Astfel ades eu nopţi întregi am mas,
      Blând îngânat de-al valurilor glas.

      Răsare luna,-mi bate drept în faţă:
      Un rai din basme văd printre pleoape,
      Pe câmpi un val de arginţie ceaţă,
      Sclipiri pe cer, văpaie preste ape,
      Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,
      Sunând din ce în ce tot mai aproape…
      Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
      Părea c-aud venind în cete cerbii.

      Alături teiul vechi mi se deschide:
      Din el ieşi o tânără crăiasă,
      Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
      Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
      Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
      Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
      Călcând pe vârful micului picior,
      Veni alături, mă privi cu dor.

      Şi ah, era atâta de frumoasă,
      Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
      Un înger blând cu faţa radioasă,
      Venind din cer se poate arăta;
      Iar păru-i blond şi moale ca mătasa
      Grumazul alb şi umerii-i vădea.
      Prin hainele de tort subţire, fin,
      Se vede trupul ei cel alb deplin.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: