Fara muzica, viata ar fi o greseala*

Inchizi ochii si totul in jurul tau amuteste, o tacere profunda se lasa peste intreaga sala, o liniste mortuara intalnita poate inainte de creerea lumii…si, deodata, o mana – mana unui geniu – da nastere particulei divine si transforma universul. Si prima data a fost sunetul. Ochii raman in continuare inchisi. Sunetule se contureaza in melodii, prind viata, se lovesc de pereti, de tavanul salii si intra in ei, facand intreaga cladire sa vibreze. Iar ascultatorii, amutiti de frumusetea cantecului, zambesc prinsi parca intr-o transa, ca si cum urechile lor ar auzi paradisul.

sonoro-300x271 Muzica se opreste. Ochii se deschid. Izbucneste un nou sunet. Cel al aplauzelor. Aplauze pentru zei ai interpretarii muzicii clasice si nu numai. Oameni si zei…

http://sonoro.ro/

Asa a fost sambata la Muzeul National George Enescu. Apoi duminica la Ateneu.

Dar si povestea a fost una pe masura. De cand am auzit de festivalul Sonoro – concerte de muzica de camera, stiam ca vreau sa merg macar la un concert. Asa ca am ales pe cel de sambata, cu intrarea libera, ca, deh, suntem 07-festivalsi noi studenti…Dar, cu vreo 2 ore inainte, am primit telefonul prin care eram lasata balta. Si cum singura nu prea mergea sa ma duc, l-am sunat pe Tzontzo, care la intrebarea “ce faci mai tarziu” a raspuns prompt “ies cu tine”. Stiam ca imi gasesc eu omul potrivit. Dar, ca de obicei, si omul care intarzie mereu. Asa ca, atunci cand am ajuns, deja nu mai erau locuri pe scaun. Asa ca Tz intreaba o doamna de unde putem face rost…exact persoana potrivita – directoarea muzeului, care il roaga sa o ajute sa imparta si alte scaune. Bineinteles, il lauda apoi la directorului festivalului…apoi intrebarea potrivita: “pt maine de unde putem face rost de bilete?” – “sunteti invitatii directorului, care va multumeste pentru ajutor, spuneti la intrare ca veniti din partea mea”. Si asta inseamna sa fii omul potrivit la locul potrivit…si sa stii sa pui si intrebarile potrivite. E o chestiune de noroc…daca nu ma lasau fetele balta, nu-l chemam pe Tzontzo, nu ajuta cu scaunele, nu intreba de bilete, nu ajungeam la superbul concert de la Ateneu. Iar restul e poveste, locuri cu invitatie, vin alb si rosu in pauza si niste maestrii desavarsiti ai genului. Cu siguranta la anul imi fac abonament, sa fiu sigura ca merg la toate concertele…sau, cine stie, ma las pe mana sortii, se pare ca imi rezerva lucruri deosebite.

Mi-e dor de vioara mea…s-a asternut praful pe ea si cred ca ma uraste acum…data viitoare cand ma duc acasa trebuie sa o iau cu mine…sa ne indragostim iarasi ca primavara trecuta…

* Nietzsche

Advertisements
Tagged ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: