Life

In fiecare zi realizez ca imbatranesc. Nu in sensul ca imi apar riduri sau ca mi se mai anchilozeaza vreun membru, dar ca, putin cate putin, se aduna experienta de viata, care ar trebui sa te faca cica mai intelept. Ar trebui. Daca acum 4 ani priveam lucrurile intr-un anumit fel, acum perspectiva s-a schimbat complet. Daca atunci aveam mii de principii si moduri de a vedea viata, acum am ramas doar cu cateva de baza care mi se par mai relevante, iar tot ce mi se intampla privesc acum cu un ochi analitic, cantaresc deciziile pe care le iau mult mai mult. Cred ca se numeste maturizare. Si nu imi place deloc. Imi placea mai mult cand faceam nebunii fara sa stau sa despic firul in patru a evenimentelor ce se vor declansa dupa ca intr-un joc cu piesele de domino. Am invatat ca viata are tendinta de a-si bate joc de tine exact atunci cand crezi ca in sfarsit lucrurile se aseaza intr-o ordine fireasca si-ti dau si tie pauza in care sa te asezi pe marginea drumului prafuit, sa-ti tragi sufletul si sa te bucuri de privelistea superba din jur. Dar nu. Trebuie sa te ridici si sa intri inapoi pe cararea ta si sa alergi cat poti fiindca din spate se aud urletele lupilor care te vaneaza spre a-si lua fiecare portia de suflet omenesc. Fie Regretul, fie Frica, fie Trecutul, Instinctul, Nepasarea sau Durerea, te vor haitui nelasandu-te sa zambesti prea mult. Dar nu poti sa te minti pe tine insuti spunandu-ti ca, desi alergarea te oboseste, momentele de repaus nu merita sa fugi pe acest Pamant in cautarea…in cautare. A ce, la urma urmei ne dam seama ca nici nu stim dupa ce am alergat. Dar, fiecare cascada, fiecare poiana plina de flori, izvor de munte, fiecare cantec de privighetoare, fiecare apus sau rasarit din mare alaturi de o sirena, fiecare codru strabatut de haiduci, fiecare gradina incarcata cu trandafiri la care ne oprim, atrasi ca un magnet de puterea lor de seductie, ne toarna in suflet nectar si ambrozie si se imprima in noi ca o pecete regala, umplandu-ne de dor si de iubire. Si pentru acest dor ce ne mananca pe dinauntru ca un musuroi de termite intr-o magazie  cu lemne si pentru sentimentul acela ciudat fara de care nu mai poti respira odata cunoscut, ne ridicam, ne scuturam de praf si continuam sa alergam.
Vroiam de fapt sa vorbesc de faptul cum maturizarea ne schimba perceptia, dar am sfarsit prin a elogia viata. Se pare ca inca nu m-am maturizat atat de mult incat sa imi pierd modul visator de a privi calatoria umana. Poate data urmatoarea voi fi mai decisa in a urmari argumentarea. Poate…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: