Fairytale gone (from) bad (to worse)

Care dintre noi nu stie povestea Cenusaresei? Sau a Albei-ca-Zapada? Sau, in fine, povestea printesei salvate de Fat-Frumos pe un cal alb. Povesti cu care crestem, cu care ne hranim si care, ca orice ideologie desavarsita, ne indoctrineaza profund. Si ajungem adolescente si visam la printul nostru pe un cal alb. Sau, ma rog, un Bentley alb sau orice alt cal la a nu stiu cata putere. Se mai schimba vremurile. Si nici printul nostru nu mai e un “knight in shining armour”, ci mai degraba un cavaler in haine de firma. Bineinteles, fiecare dupa gust. Eu prefer sa pastreze macar partea cu cavaleru. Si calul – de cate ori n-am zis ca ma duc la echitatie ! Ideea e ca, traind cu gandul la prince-charming, cadem de undeva de sus tare cand realizam ca nu exista. Doua variante – fie e imposibil de gasit, fie e de gasit dar se dovedeste a fi zmeul deghizat care si-a pus alte poze pe hi5 sa pacaleasca inocentele printese. La prima varianta ramai cu speranta, pana nu ti-o impusca cineva si pe aia, dar la a doua, cand zici ca iti traiesti povestea de dragoste se trezeste autorul sa iti schimbe finalul, ca, deh, e era relativismului acum, a absurditatii si a copiilor emo. Si there is no such thing as a happy-ending. O poveste cu un final naspa prinde mai bine la publicul amator de plansete si de ura unul impotriva altuia. Ce e de facut in cazul de fata ? Probabil nimic. Exclud varianta in care cavalerul salvator are sub platosa acelasi bagaj ca si printesa. Nu de toleranta, dar chiar se strica povestea de tot.

Asa ca, inspirata de Piratii din Caraibe, o sa cobor pe pamant precum capitanul Olandezului Zburator, o data la…o luna…sa zicem, ca nu ma bucur de nemurire, si o sa rapesc un broscoi, o sa-l sarut si o sa devina printul meu pentru o noapte…de cand soarele apune pana cand acesta rasare. Si fiecare noapte cand se va intampla asta va fi povestea mea cu happy-end…pentru ca simt nevoia sa imi pun visele in practica…si pentru ca pot…si pentru ca o fac. Si in noaptea aia n-au existat pe lume doi oameni mai fericiti…ce s-a intamplat dupa nu mai conteaza. Sau poate ca e prea trist de povestit.

The end

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: